Marcel Ciolacu: „Dacă salariul și pensia plătite de stat depășesc salariul președintelui, e normal să existe o impozitare suplimentară”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că dacă o persoană beneficiază de pensie și salariu de la stat, iar acest venit depășește salariul președintelui, respectiv 25.000 de lei, atunci e „normal să vii cu o impozitare suplimentară”.
„Din punctul meu de vedere, sunt cazuri în care faci cumul de pensii și ești și portar la primărie, eu nu pot lua pensia acelui om. Vorbim de cumul de salariu și pensie specială. Dacă prin acel cumul depășești salariul președintelui, de 25.000 de lei, e normal să vii, dacă e constituţional, cu o impozitare suplimentară, pentru că sunt două venituri de la bugetul statului.
În lege nu îi poți trece doar pe cei care au componentă specială. Abordarea corectă este zona de impozitare, pe praguri, nu dubla impozitare. Ministerul de Finanțe ne va spune câte persoane depășesc salariul președintelui.
Zona de privat nu a fost discutată. Este vorba doar de veniturile de la statul român. Avem discuțiile cu autoritățile de reglementare, care au niște venituri substanțiale, decise la nivel european, la ANCOM, la ASF, la ANRE.
Vorbim de pensii și venituri cumulate, pentru că nu poți impozita pensiile”, a spus Marcel Ciolacu, marți, la Parlament, despre discuţiile din coaliţei.
Marcel Ciolacu: „Este oportună o ordonanță de urgență care să înghețe toate angajările de la stat”
În cadrul aceleiași ședințe a coaliției, liderul PSD a spus că „este oportună o ordonanță de urgență care să înghețe absolut toate angajările de la stat”. Singura excepție în acest caz ar fi sectorul medical, spune el.
Propunerea a fost înaintată de Marcel Ciolacu în ședința coaliției de guvernare.
„Sunt mai multe discutate (de coaliție – n.red.). Forma finală nu a fost decisă. Eu consider că, în acest moment, este oportună o ordonanță de urgență care să înghețe absolut toate angajările de la stat. Fiecare ministru și fiecare agenție să își facă o analiză proprie și, în cazul în care, au posturi descoperite, să facă transferuri în interiorul instituțiilor.
Aici nu vorbim de posturile unice. De exemplu, un șofer pe un microbuz al unei școli să nu mai poată fi angajat. Automat, posturile unice vor fi ocupate.
Va fi excepție pentru zona medicală, cum este și normal. În rest, nu vor fi excepții”, a anunțat, marți, liderul PSD, Marcel Ciolacu, într-o declarație de presă susținută marți în Parlament.